Proiectul „Parteneriate comunitare durabile pentru protecția drepturilor minorităților etnice din Republica Moldova” - lansat la 23 februarie curent de organizația Terre des hommes Moldova (Tdh), cu suportul financiar al Uniunii Europene. Prin intermediul acestui proiect, realizat în parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Rurale (IIR) și cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Tdh Moldova îşi propune să obţină schimbări reale în combaterea discriminării minorităţilor etnice, în mod special a persoanelor de etnie romă, în 20 de comunități beneficiare, selectate din 15 raioane ale Republicii Moldova, dintre care face parte și IP Gimnaziul "Victor Coțofană" cu partenerii locali Primăria Chetrosu și AO Drom Angle.
”Vom încerca să oferim sprijin și încurajare din plin și să consolidăm spiritul de mobilizare, astfel încât în toate cele 20 de comunități ale proiectului să se schimbe situația în bine la capitolul discriminare și integrare. De asemenea, sperăm că acest proiect va genera un model de lucru pentru integrarea copiilor din diferite medii, care să fie preluat și replicat, atât la nivel local, cât și la nivel național”, a încheiat șirul discursurilor Ruslan Stânga, președintele Institutului pentru Inițiative Rurale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu