De ziua Internațională a Familiei la IP Gimnaziul ,, Victor Coțofană s-a organizat o serie de activități care au avut drept scop promovarea valorilor familiei. Învățătoarea de clasele primare , doamna Pînzari Ana a realizat o activitate care a antrenat eelvii clasei a IV-a și 4 părinți. Elevii au răspuns la ghicitori cu subiectul familiei, au fost rugați să scrie pe o foaie care sunt valorile familiei. Pe tablă au fost încleiate forme de mâini decupate din hîrtie colorată în care s-au regăsit foarte multe valori, semn că fiecare familie ține la asiguratea unui mediu psihologic sănătos și se urmărește starea de bine a copilului pe toate domeniile. S-a lucrat pe grupe, fiecare trebuind să răspundă la întrebările puse de doamna învățătoare. Jocul cu mingea la care au participat elevi și părinți a descătușat atmosfera, elevii devenind mai activi și implicați. La sfârșit s-a organizat o mini competiție sportivă pe echipe. În toate clasele s-au organizat activități pentru promovarea valorilor familiei. Elevii au desenat pe asfalt cum își imaginează o familie fericită și unită. Părintele Eugen, la ora de cerc Religia a vorbit copiilor despre importanța păstrării tradițiilor, stimei și înțelegerii între membrii familiei. Elevii din clasele a VII-a și a IX-a au pregătit postere tematice cu mesaje tematice. Elevii clasei a V-a au realizat o expoziție de desene viu colorate cu subiectul Familia. Elevii din clasele primare au participat la o activitate denumită ,, Vînătoarea de comori'' la care au căutat pe teritoriul din fața gimnaziului cutiuțele cu mesaje pozitive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu