imagine de pornire

imagine de pornire

joi, 14 iulie 2016

Vizita membrior Consiliului Europei și ONU referitor la minoritățile etnice

 La 25    iunie  localitatea  noastră  a   fost  vizitată  de către   membrii  Consiliului uropei  și ONU . Delegația a fost  întîlnită  la primărie   și a  avut  ca  scop cunoașterea minorităților  etnice care locuiesc  în teritoriul satului nostru , problemele cu care se confruntă  acestea  ,idei   , opinii,  soluții  . În componența delegației  au fost 2  doamne  ce reprezentau   structurile   CE  și ONU , Veaceslav Balan , colaborator al   departamentului Drepturilor  Omului or.Chișinău  , dnul Tudor  Golban , reprezentant  al Asistenței Sociale și protecției  familiei  or.Drochia  .
 La  mica  întrunire  au participat   membrii  APL , mediatorul  comunitar , reprezentanți ai instituțiilor  preuniversitare  .
Translatorul  a adus  la cunoștință  că  delegația    va efectua  vizite în localitățile Republicii    Moldova   pe parcursul a 10  zile  , urmînd  să se familiarizeze   cu etniile  care   ne populează   țara, confesiunile  religioase  , situația  și problemele  cu care  se  confruntă  etniile  .
Dnul  Tudor  Golban   a menționat că   în teritoriul raionului   Drochia  avem sate  populate  de persoane  de  etnie romă  , principala  problemă   a tuturor   , nu numai  a   celor  de  etnie  romă  este   sărăcia  . Depunem eforturi comune  toți : și Consiliul  Raional Drochia   , și primăriile raionului  , și toate  structurile  , pentru a diminua   acest  fenomen  . În raion avem 4 sate  în  care  se  înregistrează  un număr  mai mare  de  populație  de etnie romă - Gribova   , Chetrosu , Ochiul  -Alb   și Nicoreni  . Din  păcate  , sîntem limitați în posibilități   , mai ales  financiare , dar ținem  în vizor  familiile   de etnie romă  . O mare  problemă  majoră  anume a  etniei  rome  este  migrația  mare . Ne străduim să  cunoaștem situația  fiecărei familii , să știm unde au plecat , unde s-au stabilit   , pe cît  timp   , etc  .
Dnul primar   de Chetrosu , Ion Prodan a ținut  să  vorbească oaspeților  că în  localitatea  noastră  nu se  înregistrează discriminare  între    etnii , avem în localitate  40 copii  de etnie  romă ,în primărie   activează  mediatorul  comunitar , care  își  onorează responsabilitățile și este  de un real  ajutor  . În satul Chetrosu  nu există  discriminare în cadrul angajării la lucru ,toți lucrează  -indiferent  de etnie  , ne  întîlnim  la sărbători ,  sîntem cumătri   , trăim  și conviețuim bine  împreună . Avem familii  de romi la care  anual li se acordă  ajutor  material .
Dna Varvara  Neniță   , mediator   comunitar   , s-a referit la   faptul că   întradevăr  a  fost foarte   bineprimită   în colectivul  colaboratorilor  primăriei  , acționează în limita legislației  Republicii Moldova   . Este  îmbucurător   faptul că în comunitate  întradevăr  nu avem probleme  cu romii  băștinași  , se  întîlnesc   situați  tensionante  cu romii  care  vin  în teritoriu , dar  datorită  colaborării  cu primăria  și asistentul social  , găsim soluții și rezolvăm situațiile  .
În teritoriul raionului  activăm 3 mediatori comunitari - în localitățile Gribova  , Ochiul-Alb și Chetrosu   , 360 copii  de etnie  romă își fac  studiile   în instituțiile  preuniversitare  din raion  , nu avem probleme   cu școlarizarea  .  Avem  absolvenți care  își fac studiile   la   universitățile  din republică   , au  studii  superioare  , agenții economici încadrează  persoanele  de etnie  romă  la lucru  fără  probleme ,sîntem   o localiate    cu modele  pozitive .
Dna Cîșlaru Liliana , director  adjunct „ Educație ”  la   liceul nostru a  adus la cunoștință  că pe parcursul anului  în instituție  s-a  implementat  un proiect  prin intermediul  „ Terre  des  hommes ”  , a fost  deschisă  Ludoteca   ,  unde  se realizează  activități   cu elevii de  etnie   romă  , dar   și cu toți ceilalți elevi  . Avem activități  în instituție  unde elevii  de  etnie  romă  sînt încadrați  activ , au participat   și la  festivalurile  raionale   , au demonstrat  cultura  romilor și  frumusețea  dansurilor  țigănești  .
Dnul Anatolie  Cemortan, asistent  social    , a menționat că  se acordă  prestații sociale   și familiilor  de etnie romă . Dar mai e nevoie  ca  familiile să  aibă    statut  , sînt   și  șomeri   , dar  se  lucrează ca să  se  încadreze   în lucru  .  4 familii de  etnie   romă    au primit  ajutor   social  și financiar  .
A  fost un dialog  încare participanții se  completau , făceau  schimb de   păreri   și așteptau   noi  informații  .
Membrii delegației  au   discutat  mai apoi cu persoane  de  etnie romă , și-au  făcut impresii bune  despre   noi  și localitatea  noastră .




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu