imagine de pornire

imagine de pornire

miercuri, 7 octombrie 2015

Ziua Pedagogului -sărbătoare profesională .

      Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, sărbătoarea profesională a profesorului. În mai multe țări, Zilele profesorilor sunt destinate a fi zile speciale pentru aprecierea cadrelor didactice.
        Din 1994 sărbătoarea este sărbătorită  pe 5 octombrie pentru a coincide cu sărbătoarea mondială a profesorului (stabilită în 1994 de UNESCO).
 Această zi mai este considerată şi Ziua Mondială a Educaţiei, deci o combinaţie perfectă între dascăl şi munca sa de a învăţa pe cineva cum să înveţe.

      E iarăşi toamnă, iar chipul tău blând, profesorule,  mai dăruieşte căldură şi ne cheamă spre lăcaşul înţelepciunii. Tu eşti cel care ne faci iniţierea în valsul vieţii cotidiene, munceşti  împreună cu noi la realizarea viselor noastre şi te bucuri de fiecare pas al nostru făcut cu succes.

   La  această sărbătoare  , reprezentanţii acestei nobile munci primesc în dar flori şi cuvinte de felicitare din partea discipolilor, însă cel mai frumos cadou pentru ei îl constituie, de obicei, roadele muncii sale . Munca realizată de profesori, trebuie apreciată în fiecare zi, nu doar o dată în an, deoarece în spatele fiecărui om, fie el bogat sau sărac, celebru sau modest se află un dascăl, care a contribuit, în mare parte, la temelia personalităţii lui. El e cel care a crescut plugari, zidari,  medici, economişti, jurişti etc.
      Elevii  clasei a XII -a  au  organizat și desfășurat o sărbătoare  deosebită  pentru profesorii  noștri.  Disdedimineață , i-au  întîmpinat cu pîine și sare   , dulciuri și fructe, pe profesorii care veneau la liceu .  A fost pregătit un colaj de melodii pe potrivă ,a fost amenajat totul  pentru sărbătoare , elevii aveau mare grijă ca totul să decurgă conform programului .
La  activitatea muzical-artistică  „ La   mulți ani , iubite  profesor  ! ”  au fost invitați și profesorii care sînt la odihna  binemeritată , dar ei au venit cu mare  drag și dor de elevi și școala  în care au activat .
     Activitatea a demarat cu primirea profesorilor în cafeneaua  imaginară „ Profesor -cafe ” ( sala festivă a liceului ) ,profesorii s-au așezat la mesele din timp pregătite cu dulciuri , fructe , apă .
      În meniu au fost :
- Omagii ale micilor școlari din clasa I-îi ,
- Mesaje emoționante ale elevilor clasei a V-a ,
- Momente  muzicale prezentate de fetele de la ansamblul vocal   liceului ,
- Adresări și   prezentări  fulminante ale elevilor clasei a XII-a .
          La sărbătoare s-a  alăturat  și   dnul Iurie  Melinte , șeful DÎTS  Drochia , care a înmînat diplome pentru cadrele  didactice . Astfel de diplome din partea DÎTS Drochia  s-au învrednicit : dna Novac Elena (profesor de limba rusă ) , dna  Dabija Anisia ( profesor  de matematică) , dna Mitiliuc Nina (profesor de frnaceză ) , dna Bunescu Lucia (profesor de fizică) , diplomă  din partea Ministerului Ediucației  a fost acordată dnei Cîșlaru Liliana ( director adjunct „ Educație ” ) , instituția  noastră a mai cîștigat și o Scrisoare  de gratitudine decernată pentru  pregătirea liceului către noul an de studii .
    Și administrația instituției a acordat diplome cadrelor didactice și  dnului intendent Darii Vasile  .
A fost un program foarte interesant la elevii clasei a XII-a , unde au  fost implicați nemijlocit profesoriii și s-au realizat probe  cu mult  umor . Ne-au impresionat îndeosebi mesajele  absolvenților din diferite promoții .
     Atmosfera sărbătorii ne-a permis să  observăm că profesorii  noștri sînt foarte talentați , profesioniști adevărați  și foarte  devotați profesiei , i-am descoperit ca pe niște persoane foarte prietenoase  și foarte bravo !
La mulți  ani tuturor   profesorilor  !!!















































 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu